Rezervaţii din judeţul Bistriţa Năsăud

Rezervaţii Geologice

"MASIVUL DE SARE" de la Sărăţel

Caracterizare. Diapir de sare (masiv de sare), acoperit de depozite cuaternare subţiri (depozitele aluvionare ale râurilor Şieu şi Budac), care în câteva puncte sunt îndepărtate, sarea masivă apărând la suprafaţă. Prezenţa sării a generat apariţia de izvoare sărate, bălţi cu apă sărată, eflorescenţe saline şi plante specifice sărăturilor.
Localizare şi acces. Masivul de sare de la Sărăţel este situat la cca14 km sud-vest de Bistriţa, în zona de confluenţă a râurilor Bistriţa, Budac şi Şieu. Din drumul naţional (şoseaua DN17) Dej-Bistriţa, la km.52+500 se ramifică spre sud drumul naţional 15 A, care merge spre Reghin. La 1,2 km de ramificaţie, după ce traversează calea ferată Sărăţel-Bistriţa şi râul Şieu, drumul intră în satul Sărăţel. La 1,5 km de marginea estică a localităţii, plecând pe drumul care duce, pe sub dealul Cetăţii, spre Domeşti, în locul numit Bobeica, se află sectorul de apariţie al acestor manifestări saline.
În zona de confluenţă a râurilor Budac şi Bistriţa ardeleană cu Şieul, în axul anticlinalului Bârla-Uila, se află un "sâmbure" de sare, un masiv de sare, cunoscut în literatura de specialitate ca "Masivul de sare de la Sărăţel". Diapirul are o formă ovală, orientată în lungul cursului Şieului, cu prelungiri digitiforme pe cele trei văi, înspre Sărata, Simioneşti şi Domneşti. Extremitatea sa sud-estică pătrunde în fruntea terasată a dl.Făgetului (Bobeica) şi aici eroziunea a scos la zi sarea masivă, care sporadic este exploatată de localnici. Prezenţa sării sub depozitele de luncă ale celor trei râuri (Bistriţa ardeleană, Budac, Şieu) este semnalată de apariţia a numeroase terenuri cu eflorescenţe saline, plante de sărătură, izvoare şi bălţi sărate. Pe marginea fostului drum Sărăţel-Domneşti, avale de fostul loc de trecere peste peste râu, întâlnim eflorescenţe saline, iar la cca.100 m, avale de locul de apariţie a sării la suprafaţă, pe marginea dreaptă a drumului, la baza dl.Făget se află două bazine cu apă sărată şi amenajările unei microstaţiuni balneare.
Lacul are o suprafaţă de 780 mp şi o adâncime maximă de 4,5 m, fiind alimentat din precipitaţii. Apa acestui lac, "Lacul Dani", este dulce deşi se află pe sare, fapt explicabil prin întreruperea contactului dintre apă şi sare de către un val de alunecare, pornit de pe versantul nordic al dl.Făgetului, constituit din argile badeniene care au format un pat impermeabil pentru apele ce se acumulau.

"VULCANII NOROIOŞI" de la Monor

Caracterizare. Zonă mlăştinoasă cu vulcani noroioşi stinşi şi parţial activi, legaţi genetic de o structură litologică purtătoare de gaz metan.
Localizare şi acces. Localitatea Monor, în apropierea căreia apar vulcanii noroioşi, este situată la 42 km de Bistriţa, în extremitatea sud-estică a judeţului Bistriţa-Năsăud, aproape de marginea sud-vestică a M.Călimani. Plecând din Bistriţa pe DN17, după aproximativ 10 km, se ajunge la intersecţia cu drumul judeţean 154, pe care îl vom urma până la Monor. Vulcanii noroioşi se află la marginea sud-vestică a localităţii, pe malul stâng al pârâului Lutului. Aproape de ieşirea din Monor spre Batoş se află zona mlăştinoasă cu vulcanii noroioşi , numită la "La gloduri".
Obiectul ocrotirii. Regiunea este alcătuită din sedimente miocene, reprezentate prin argile, marne, gresii şi nisipuri. În apropierea localităţii apar la suprafaţă sedimente sarmaţiene. Înspre catena eruptivă a Călimanilor întâlnim sedimente miocen superioare, reprezentate prin marne cu inercalaţii subţiri de gresii şi nisipuri. Vulcanii noroioşi apar din argilele marnoase sarmaţiene ale unei structuri gazeifere de care sunt legaţi genetic. Tectonic, regiunea este alcătuită dintr-o succesiune de anticlinale şi sinclinale, dintre care unele anticlinale sunt purtătoare de gaz metan.
Eroziunea a acţionat şi acţionează asupra anticlinalelor purtătoare de gaze şi datorită rezistenţei slabe a sedimentelor din acoperiş ele sunt treptat îndepărtate ajungându-se la crăpăturile care taie stratele impermeabile. Gazele scapă pe aceste falii, antrenând înspre suprafaţă apele superficiale infiltrate în adânc care au înmuiat marnele dând naştere unui noroi fluid, care se revarsă în jurul punctelor de ieşire, formând conuri de noroi, asemănătoare unor vulcani de miniatură. Gazele scăpate din adâncime scot la zi atât noroiul fluid cât şi apa de infiltraţie, la care se adaugă, o oarecare cantitate de apă sărată de zăcământ. Revărsările de apă şi noroi au creat nu numai conuri ci şi o suprafaţă mlăştinoasă cu o vegetaţie specifică.

Sursa: "Arii protejate din Bistriţa Năsăud"

Autori: Ioan Chintăuan, Viorel Ştefan, Ioana Marquier, Gheorghe Coldea

Mulţumim domnului Ioan Chintăuan pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziţie informaţiile